Asimilarea unei limbi străine este un proces de durata și depinde de o serie de factori, precum: mediul în care are loc procesul de învățare, metodele aplicate, materialele folosite, frecventa lecțiilor și, nu în ultimul rand, vârsta cursanților.
În ceea ce privește vârsta, este perfect valabil acel: „cu cât mai repede…cu atât mai bine”, procesul de învățare fiind accelerat în jurul vârstei de 4-5 ani, atunci când creierul copilului funcționează practic că un burete pregătit pentru a absorbi cuvinte și expresii noi. Este deci recomandată, spun specialiștii, începerea învățării unei limbi străine la o vârstă cât mai fragedă, la grădiniță sau în primii ani de scoală.
În cazul unor copii de grădiniță sau de clasa pregatitoare, procesul învățării se recomanda a fi dinamic, ludic și distractiv. Copiii învață eficient și efectiv atunci când fac parte dintr-un grup, folosindu-și imaginația, creativitatea, originaliatea dar și imitarea, memorarea și competivitatea. Toate aceste aptitudini se formează și se dezvoltă cu ajutorul învățării în echipă și le vor fi de folos pe parcursul anilor de scoală, atât din punct de vedere al însușirii de noi cunoștinte, cât și al dobândirii unor instrumente de reglare emoțională și cunoaștere de sine.
Pe parcursul anilor, procesul de învățare se adaptează conform vârstei, dar ideal este să păstreze din elementele de dinamism și ludicitate, care transformă învățarea într-o aventură a cunoașterii.
Daca ești părinte și iți dorești pentru copilul tău o metodă de învățare bazată pe lucru în echipa, prietenie, dinamism și originalitate vino la cursurile în clasa sau online de la Smart Teach. Vei găsi aici o echipă de profesori entuziaști și foarte bine pregătiți, clase amenajate cu mult drag, resurse de predare ce includ tehnologie avansata precum ecrane digitale, proiectoare și tablete smart.
Așadar, învățarea unei limbi străine la o vârstă timpurie și realizată în grupe este mai eficientă pentru copii, comparativ cu cea individuală și începută mai târziu, pe parcursul anilor școlari și folosind doar metode clasice, dinamismul și interactivitatea câștigând din ce în ce mai mult teren, într-o societate în permanentă dezvoltare.